Prim ministrul a vorbit rapid de
rectificarea bugetului, a citit pe nerăsuflate ministerele pricopsite şi
a aruncat, apoi, o explicaţie stupefiantă despre fondurile europene: e
mare încurcătură cu procedurile, sunt lucrări întârziate sau
neexecutate.
Pe scurt nu e treaba guvernului, alţii
pun beţe în roate. În fapt, a tăiat aproape un miliard de euro de la
finanţarea proiectelor cu fonduri UE pentru că el, guvernul, nu a fost
în stare să gestioneze investiţiile.
Sau pentru că nu a vrut?! În ziua
următoare rectificării, guvernul se autoconfirmă: publică Masterplanul
de transport care rade toate autostrăzile pe care le-ar finanţa
fondurile europene.
Între timp, primarii au fost conectaţi
la robinetul cu bani al bugetului, din care vor curge peste 2,2 miliarde
lei în campania electorală. România este prizoniera subdezvoltării.
Fără investiţii productive, se va zbate pentru o supravieţuire mizeră.
Guvernul dă pensii şi salarii de subzistenţă, se împrumută de pe o zi pe
alta ca să le plătească, taxează agresiv aceleaşi companii bune
platnice şi iroseşte banii pe pomeni şi pe îndestularea clientelei din
contracte cu statul.
Dar cui îi pasă? Deşi e campanie,
publicul e tot mai puţin exigent cu politicienii, se mulţumeşte cu mici
şpăguţe electorale şi nu are habar de politica economică. A ajuns şi el
prizonierul politicienilor. S-a alienat: atâtea minciuni şi atâta
incompetenţă i-au paralizat simţul critic şi voinţa. Nu mai are nicio
aşteptare!
Din păcate, turnura pe care a luat-o economia este nefastă,
iar trezirea va fi curând şi foarte dureroasă.
Al vostru,
Florin Piersic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu